Mesaj de felicitare la sfîrşit de an şcolar
Button Back

Clama
  • Mesaj de felicitare la sfîrşit de an şcolar

     

                                              Dragi actanţi ai procesului educaţional, stimaţi parteneri!

    Roata timpului ne-a adus în faţa unui finiş, sfîrşitul anului academic 2014-2015, căci legea firească a vieţii dictează ca orice început să aibă şi un sfîrşit. Anul de studii 2014-2015 intră în curînd în istorie, dar pentru a-l înveşnici suntem obligaţi să facem din fiece final un teren propice pentru noi starturi spre culmile progresului.

     

                                                                                Stimaţi colegi!

    Anul acesta de studii, ca de altfel, şi precedenţi, ne-a pus la încercare dură devotamentul, pregătirea profesională, spiritul responsabilităţii, optimismul. Alături de colegii de breaslă ne-am remarcat prin implementarea consecventă a politicii educaţionale a statului, conştientizînd că menirea şcolii este de a lansa în viaţă tineri competitivi, care să făurească progresul aici, la noi acasă. Îmi exprim încrederea că sunteţi capabili de acest efort calitativ care va facilita integrarea ţării noastre în comunitatea europeană, de aceea Vă doresc putere de voinţă, sănătate şi elan inepuizabil pe calea marilor transformări.

     

                                                                                 Dragi elevi!

    În anul academic, ce-şi întoarce filele, aţi escaladat cu mult curaj culmile cunoaşterii, aţi devenit mai responsabili, mai pregătiţi de a înfrunta impedimentele vieţii, de a urma calea formării ca personalităţi valoroase. Unii din voi veţi demonstra competenţele formate pe parcursul studiilor în curînd, la examenele de absolvire a treptelor de şcolaritate. Vă dorim succese şi oriunde nu vă va purta drumurile vieţii să rămîneţi demni şi mîndri de şcoala voastră şi de ai voştri dascăli. Luaţi cu voi în palpitanta viaţă tot ce-au semănat în sufletul vostru tînăr părinţii biologici şi cei spirituali.

     

                                                                           Stimaţi părinţi!

    Fără sprijinul Dumneavoastră dezinteresat, noi, şcoala, nu am fi ajuns cu bine la finele anului de studii, de aceea primiţi recunoştinţa noastră şi înalta apreciere.

     

    Cu prilejul încheierii anului academic 2014-2015, Vă adresez tuturor sincere felicitări şi urări de sănătate, prosperitate, realizări marcante pe drumul vieţii.

                                                                                                                                                  Cu mult respect,

                                                                                                                                                  şefa direcţiei, Valentina Tonu

    Postat 28 mai 2015

Button Home Button Top of Page