-
COMUNICAT DE PRESĂ: Seminarul raional al profesorilor de limba și literatura română, desfășurat în data de 20.11.2018
Seminarul raional al profesorilor de limba și literatura română, desfășurat în data de 20.11.18 de către Direcția Învățământ Hâncești în Complexul Educațional Cotul Morii cu genericul: Reglementarea managementului temelor pentru acasă a avut drept scop: Creșterea eficienței procesului educational la disciplină prin implementarea calitativă a curriculumului școlar. Pornind de la afirmația lui Comenius: ”Școala să nu fie nimic altceva, decât ateliere pline de activitate. Numai astfel, vom putea să probeze toți, în propria lor practică, adevărul că, învățând pe alții, ne învățăm pe noi înșine.”, dna Valentina Tonu, formator de talie republicană, a reiterat aspecte teoretice absolut indispensabile unui profesor, specialist în domeniul filologiei, pornind de la competențele specifice ale disciplinei și a accentuat impetuos că un cadru didactic trebuie să fie un model de comunicare corectă pentru discipolii săi. Pe parcursul seminarului s-au realizat activități de planificare a pașilor necesari pentru evitarea eșeculu școlar în baza evaluării inițiale a elevilor din clasa a V-a, propusă de către Direcția Învățământ Hîncești. Au fost desfășurate 2 ore publice: în clasa a V-a de către dna Gurița Lucia și în clasa a VIII-a de către dna Musteață Silvia, lecții apreciate cu calificativul ,,Foarte bine”. Prin activitatea extracurriculară cu genericul ,,Suntem un neam, o limbă, un popor”, care a implicat elevi, profesori, părinți și bunei din instituție, a fost accentuată exponențialitatea neamului.
În scopul schimbului de experiență, au fost prezentate aspecte de desfășurare a unui atelier de lectură, de către dna Elena Colța, profesor de limba și literatura română, grad didactic II, LT,,M.Eminescu”, în baza operei ,,Copiii în cătușele Siberiei”, autor Spiridon Vangheli, care a început prezentarea prin întrebarea: De ce ,,Cărțile sunt prieteni reci, dar siguri?” și a adus colegii la concluzia că, așa cum un curcubeu deține o gamă de culori, și o operă artisitică transmite cititorului o gamă de sentimente.
Fiecare instituție și localitate în care se desfășoară seminare raionale se remarcă prin ceva deosebit. Localitatea Cotul Morii are un atu și acesta reprezintă parteneriatul școală – primărie – biserică – comunitate. Managerul Complexului Educational, dna Rita Dănilă, întreg colectivul didactic și nedidactic, împreună cu primarul localității, dna Lucia Guștiuc, depun efort conjugat, astfel contribuind la prosperarea comunității.
Macari Tamara, profesor de limba și literatura română
Postat 23 noiembrie 2018
COMUNICAT DE PRESĂ: Seminarul raional al profesorilor de limba și literatura română, desfășurat în data de 20.11.2018