Comunicat de presă: seminarul raional al managerilor școlari!
Button Back

Clama
  • Comunicat de presă: seminarul raional al managerilor școlari!

    COMUNICAT DE PRESĂ

    ,,Sindromul burnout la cadrele didactice şi manageriale din instituţiile de învăţământ

     

             La 25.10.2018, în  Gimnaziul Dancu, am participat la seminarul raional al managerilor școlari, subiectul: ,, Sindromul burnout la cadrele didactice şi manageriale din instituţiile de învăţământ”, desfășurat de către Direcția Învățământ Hîncești. Gimnaziul Dancu se află într-un edificiu nou, dat în exploatare în anul 2015. Baza tehnico-materială a instituţiei este de invidiat. Aşa cum presupune tema seminarului, echipa managerială a instituţiei, cadrele didactice, elevii, partenerii, au demonstrat cultura organizaţională, ce duce la o activitate eficientă, prezentând practici de succes în acest domeniu, de un real impact asupra beneficiarilor. Am fost placut impresionaţi  de entuziasmul şi responsabilitatea deosebită şi interacţiunea cu diferite categorii ale beneficiarilor a cadrelor didactice, implicate în desfăşurarea orelor demonstrative- Lungu Ludmila, învăţătoare, Iacob Inga, învăţătoare, Gosav Teodosia, profesoară de limba şi literatura română, Izbaş Vera, profesoară de matematică, Şveţ Vera, profesoară de limba şi literatura rusă, Gulică Veronică, profesoară de informatică, Angheleanu Galina, profesoară de matematică. Activitatea extracurriculară „Toamna este un sentiment, nu doar un anotimp”, coordonatori Şveţ Vera, Gosav Teodosia, Talmaci Tatiana, a demonstrat abnegaţie şi perseverenţă pentru identificarea oportunităţilor şi a  posibilităţilor de afirmare a elevilor, parteneri fiind şi un grup de elevi din Gimnaziul Corneşti, raionul Ungheni.

        D. Nina Grigoreţ,  manager iscusit, o fiinţă, pe care natura şi munca au înzestrat-o cu anumite calităţi organizatorice, ne-a ghidat pe tot parcursul seminarului.

           Aspectele teoretice ale temei au fost prezentate de d. Tonu Valentina, şef Direcţie Învăţământ Hînceşti, formator cu o prestaţie deosebită. S-au pus accente pe cauzele şi prevenirea sindromul burnout la cadrele didactice şi manageriale pentru a presta o actifitate eficientă în instituţiile din raionul Hînceşti.
     

    Rotaru Viorica, director Liceul Teoretic Lăpuşna

    Postat 27 octombrie 2018

Seminar cu managerii școlari
Seminar cu managerii școlari
Seminar cu managerii școlari
Seminar cu managerii școlari
Button Home Button Top of Page