COMUNICAT DE PRESĂ: seminarul raional cu managerii școlari în GM Călmățui
Button Back

Clama
  • COMUNICAT DE PRESĂ: seminarul raional cu managerii școlari în GM Călmățui

    La 13 decembrie 2018, în conformitate cu prevederile Planului managerial de activitate al DÎ, s-a desfășurat seminarul raional cu managerii școlari în GM Călmățui. Elucidându-se tematica ”Aplicarea în practică a prevederilor documentelor de politici privind debirocratizarea sistemului”, s-a urmărit stabilirea impactului implementării acestora, prin promovarea și valorificarea practicilor unor conducători de instituții, ca factor de sporire a eficienței manageriale, a gazdei seminarului dl N.Dodu și a doamnei M.Cojocaru, directorul LT ”M.Sadoveanu”.

    Întâlnirea de data aceasta cu managerii școlari a fost pe cât de practică pe atât de simbolică.Motivul acestei încărcături emoționale pentru cei prezenți la seminar a fost participarea oaspeților,fraților noștri de peste Prut,cadre didactice și manageriale din județul Neamț, în frunte cu inspectorul școlar al IȘJ Neamț dna Elena PREDA și a directorului Școlii Gimnaziale nr.1 Bicazul Ardelean dl Husari Dan. În cadrul acestei întâlniri profesorii din România au asistat la orele publice susținute de profesorii din gimnaziu, de asemenea aceștia au luat parte la debrifarea orelor, pe care le-au apreciat, ca și procedeu, la nivel foarte înalt.

    Dna Preda Elena, inspector școlar ISJ, împreună cu domnul director Școlii Gimnaziale nr.1 din Bicazul Ardelean dl Husari Dan si-au expus părerea despre seminar, după care au prezentat participanților aspecte din învățământul românesc și au răspuns la unele întrebări.

    Cu ocazia acestei întrevederi frățești, a fost semnat și acordul de parteneriat dintre Școla Gimnazială nr.1 Bicazul Ardelean  și  Gimnaziul Călmățui. Acest eveniment pregătește viitoarea etapă a acordurilor sub semnul ”UNIRII PRIN EDUCAȚIE” inițiat în onoarea Centenarului prin proiectul educațional al ISJ Neamț, ”100+100 de școli. Românii și Marea Unire”.

    Direcția Învățământ adduce mulțumiri dlui Nicolae Dodu, întregii echipe manageriale a GM Călmățui, precum și colectivului de pedagogi și părinți pentru excelenta organizare și desfășurare a seminarului.

    Postat 20 decembrie 2018

Button Home Button Top of Page