Joi, 25 ianuarie crt, la ora 18.15, la Librăria din Centru (bd. Ștefan cel Mare, nr.126) din Chișinău, va avea loc lansarea volumului Moartea unei veverițe de Dumitru Crudu, apărut la Editura Univers
Button Back

Clama
  • Joi, 25 ianuarie crt, la ora 18.15, la Librăria din Centru (bd. Ștefan cel Mare, nr.126) din Chișinău, va avea loc lansarea volumului Moartea unei veverițe de Dumitru Crudu, apărut la Editura Univers

    Moartea unei veverițe  de Dumitru Crudu,  la Librăria din Centru

    Joi, 25 ianuarie crt, la ora 18.15, la Librăria din Centru (bd. Ștefan cel Mare, nr.126) din Chișinău, va avea loc lansarea volumului Moartea unei veverițe  de Dumitru Crudu, apărut la Editura Univers.

    Alături de autor vor participa:

    Lucia Țurcanu

    Nicolae Popa

    Maria Șleahtițchi

    Andrei Sochircă

     

    Moderator: Em.Galaicu-Păun

     „În această carte cu 68 de povestiri, triste dar pline de umor, cum remarcă editorii, „o veveriță moare, iar moartea ei s-ar putea să fie metafora centrală a acestor vremi”. Pentru că și în aceste timpuri, vorba cronicarului, nu sunt vremile sub cârma omului, ci bietul om sub cârma vremii. E bine că sub cârma omului sunt măcar cărțile pe care le citim și le recitim cu drag ca să nu mai fim de acum încolo sub vremi.” (Igor Guzun)

    Dumitru CRUDU (1967, Flutura, Ungheni, R. Moldova), prozator, dramaturg, poet. A lansat în 1998, împreună cu Marius Ianuș, Manifestul Fracturismului în ziarul Monitorul de Brașov.  A debutat în 1994, cu două cărți în același timp, iar de atunci a mai publicat încă patru volume de poezie. Pentru  antologia de poezie Falsul dimitrie, apărută la Editura Cartier, în 2014, și în curs de editare în limba polonă  este nominalizat la premiul Poetul European al libertății, ediția 2016-2018, Gdansk, Polonia.  Este unicul dramaturg român jucat în Africa și în America Centrală.  Începând cu anul 2008, a început să publice și proză, iar unul dintre romanele sale a fost publicat în Cehia, în traduceră cehă, în 2017. Este vorba despre romanul „Oameni din Chișinău”, tradus de Jiri Nasinec. Cea mai nouă cartea a sa de proză a apărut la Editura Univers și se cheamă Moartea unei veverițe.

    Gânduri bune,

    Mircea Voinea,

    redactor PR

     

    Intră în cărți pe www.cartier.md

    Ne găsești pe twitter la https://twitter.com/EdituraCartier

    și pe facebook la https://www.facebook.com/librariilecartier

    Postat 23 ianuarie 2018

Button Home Button Top of Page