-
Stimate doamne și domnișoare,angajate și partenere ale sistemului educațional raional !
Stimate doamne și domnișoare,angajate și partenere ale sistemului educațional raional !
Femeia, căreia umanitatea îi datorează continuitatea şi perpetuarea vieţii, a fost şi va fi elogiată în cîntece şi opere artistice. De cînd e lumea, Femeia a ţinut mereu aprins focul în căminul familial, a păstrat cu sfinţenie datinile străbune, a sădit speranţă şi nobleţe în inimile celor apropiaţi.
8 Martie este ziua în care se îmbină armonios cele patru caracteristici ale femeilor: sensibilitatea, frumuseţea, tandreţea şi fineţea. Cu ocazia sărbătorilor de primăvară, permiteţi-mi, în numele Direcției Învățământ, să-mi exprim întreaga stimă şi admiraţie faţă de poziţia civică a Dumneavoastră, care denotă o voinţă puternică, patriotism, dragoste de viaţă şi deosebite calităţi sufleteşti şi să Vă adresez cele mai alese urări de sănătate, fericire, prosperitate şi realizarea tuturor doleanţelor.
Va doresc, doamnelor şi domnişoarelor, să aveţi parte de o primavară plină de iubire şi armonie, aducîndu-Vă în dar un firav mărţişor, simbol al dragostei, care, prin spiritul său de primăvară, să zăbovească cît mai mult în sufletul Dumneavoastră.
Fiţi înconjurate de căldură, tandreţe, armonie, dragoste, înţelepciune, zîmbete de copii, bunăstare, sănătate Dumneavoastră şi apropiaţilor Dumneavoastră. Fie ca pacea şi înţelegerea să domine mereu în familiile Dumneavoastră.
Cu drad și multă recunoștință,
în numele Direcției Învățământ Hâncești , ValentinaTONU
Postat 07 martie 2017
Stimate doamne și domnișoare,angajate și partenere ale sistemului educațional raional !