În atenția profesorilor de informatică
Button Back

Clama
  • În atenția profesorilor de informatică

    Direcția Învățămînt vă informează să luați cunoștință de lansarea Programului de Susţinere a Tinerilor Profesori de Informatică din Zonele Rurale.

    Pentru informații suplinemtare

    Budurin Irina, specialist , metodist DÎ.

    Tel.0269-2-30-95

     

    Fundaţia Orange susţine tinerii profesori de informatică din zonele rurale

    Fundaţia Orange Moldova, în parteneriat cu Centrul de Informaţii Universitare şi Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova, anunţă lansarea Programului de Susţinere a Tinerilor Profesori de Informatică din Zonele Rurale. Aceasta este prima componentă a proiectului naţional de susţinere a educaţiei digitale din Moldova – Orange Digital School, lansat recent. Sub umbrela Orange Digital School, sunt implementate câteva proiecte majore, care vin să asigure în învăţământul din ţara noastră accesul la infrastructură modernă, expertiză profesională şi educaţie de calitate în domeniul tehnologiilor informaţionale.

    Programul de Susţinere a Tinerilor Profesori de Informatică din Zonele Rurale are drept scop susţinerea tinerilor profesori de informatică, care activează în instituţiile rurale din RM, prin oferirea unui suport financiar în valoare de 2500 lei lunar, pentru anul de studiu 2015-2016. În cadrul proiectului vor fi oferite, în bază de concurs, 20 de granturi a cîte 25000 lei.

    Fundaţia Orange Moldova în calitate de partener al programului îşi propune să promoveze angajarea tinerilor profesori de informatică în instituţii de învăţămînt rurale din Moldova, unde se înregistrează o lipsă mai acută de cadre didactice, prin stimulare financiară, astfel încît tinerii specialişti să beneficieze de susţinere la treapta iniţială din carieră.

    Condiţii de participare în program:
    La momentul aplicării la program, candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

    ·         să fie cetăţeni şi rezidenţi ai RM

    ·         să fie absolvenţi ai instituţiilor universitare din RM, ciclul Licenţă şi/sau ciclul Masterat, la specialităţile pedagogice în informatică şi/sau altele relevante acestui domeniu

    ·         să activeze în calitate de profesor de informatică într-o instituţie de învăţămînt localizată în zonă rurală a RM, inclusiv centru raional (cu excepţia mun. Chişinău şi Bălţi)

    ·         vârsta limită a aplicanţilor să fie de pînă la 35 de ani inclusiv

    ·         să demonstreze reuşită academică

    Proiectul în cauză nu face discriminări pe criterii religioase sau etnice.

    Pentru a participa în concurs, candidaţii trebuie să prezinte următoarele documente:

    ·         Formular de aplicare completat cu date personale

    ·         Scrisoare de motivare, în care să fie expuse argumentele care au determinat alegerea făcută în favoarea angajării în calitate de profesor la o instituţie de învăţământ rurală

    ·         Copie autentificată a Diplomei de licenţă, inclusiv a suplimentului la diplomă

    ·         Copie autentificată a Diplomei de master, inclusiv a suplimentului la diplomă (dacă este cazul)

    ·         Extrasul de pe ordinul de angajare în calitate de profesor de informatică la o instituţie de învăţământ din zonă rurală

    ·         Caracteristica instituţiei de învăţămînt (este inclusă în formularul de aplicare) – se completează de către directorul instituţiei, în care este angajat aplicantul

    ·         Copie xerox a buletinului de identitate a aplicantului

    Termen limită de aplicare – 20 octombrie 2015.

    Dosarele de aplicare se vor depune la sediul Centrului de Informaţii Universitare. Dosarele incomplete sau prezentate după termenul limită nu vor fi examinate! Rezultatele concursului sunt definitive şi nu pot fi supuse contestării!

    Informaţii suplimentare şi formulare de aplicare pot fi solicitate la sediul Centrului de Informaţii Universitare de pe str. Puşkin 16, Chişinău, tel: (022) 221167, 221172, 068220072 şi pe www.eac.md

     

    Postat 21 decembrie 2015

Button Home Button Top of Page