CNESP vine cu noi recomandări și decizii privind situația epidemiologică din Republica Moldova
Button Back

Clama
  • CNESP vine cu noi recomandări și decizii privind situația epidemiologică din Republica Moldova

    De la 1 septembrie 2021, instituțiile de învățământ primar, gimnazial, liceal, învățământ profesional tehnic și universitar își vor desfășura activitatea cu prezența fizică a elevilor și studenților, în condițiile respectării măsurilor de sănătate publică dispuse de CNESP.

    Având în vedere evoluția nefavorabilă a procesului epidemic cu tendință de agravare, în incinta instituțiilor de învățământ, inclusiv în curți, nu vor fi organizate festivități sau alte evenimente publice dedicate începutului anului de studii 2021-2022.

    Totodată, în scopul asigurării desfășurării procesului educational în deplină siguranță, CNESP recomandă atingerea ratei de vaccinare în rândul persoanelor adulte de cel puțin 95% în fiecare instituție de învățământ, până la 01 octombrie 2021.

    Până la atingerea nivelului recomandat de vaccinare de 95%, personalul didactic, nedidactic și auxiliar nevaccinat va efectua din cont propriu și prezenta, o dată la 14 zile,  rezultatul unui test diagnostic la COVID-19 (testul rapid de diagnostic AgSarsC-oV-2 sau testul PCR la COVID-19). Excepție de la această regulă vor face persoanele care prezintă certificatul de vaccinare împotriva COVID-19 cu schema completă de vaccinare sau concluzia medicală care confirmă că persoana a suportat COVID-19, în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi (6 luni) sau un act confirmativ de prezență a anticorpilor anti-COVID-19. Actul confirmativ de prezență a anticorpilor anti-COVID-19 este valabil pe o perioadă de 90 zile din data efectuării investigației.

    De asemenea, organizarea procesului educațional se va desfășura cu respectarea următoarelor măsuri de sănătate publică: purtarea măștilor de protecție în toate spațiile închise din cadrul instituției de învățământ de către personalul didactic, nedidactic și auxiliar,  studenți și vizitatori, indiferent de statutul de vaccinare al acestora, aerisirea/ventilarea încăperilor, menținerea distanței fizice de cel puțin 1 m, prevenirea aglomerării, curățarea și dezinfectarea frecventă a spațiilor și echipamentelor.

    În ceea ce privește manifestările festive dedicate Zilei Independenței Republicii Moldova, Parada militară se va desfășura cu condiția că toți participanții din cadrul subdiviziunilor implicate sunt vaccinați împotriva COVID-19.

    Totodată, se recomandă limitarea numărului de invitați, iar pe tribuna invitaților de onoare și în toate spațiile implicate vor fi respectate în mod obligatoriu măsurile de protecție împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2: distanța fizică de cel puțin 1 metru; purtarea măștilor de protecție; prezentarea: certificatului de vaccinare împotriva COVID-19, cu schema completă de vaccinare sau a rezultatului negativ la test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatului negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, sau a concluziei medicale care confirmă că persoana a suportat COVID-19 în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi (6 luni) sau unui act confirmativ de prezență a anticorpilor anti-COVID-19. Actul confirmativ de prezență a anticorpilor anti-COVID-19 este valabil pe durata a 90 de zile de la data efectuării investigației.

    https://gov.md/sites/default/files/hotarare_cnesp_nr.60-redactat-ro.pdf

     

    Postat 24 august 2021

Documente anexate

Nr Titlul documentelor anexate
3473 Noi recomandări și decizii privind situația epidemiologică din Republica Moldova (hotarare_cnesp_nr.60-redactat-ro.pdf)
Button Home Button Top of Page