Condoleanțe...

   ”De la un timp, din ce în ce mai greu...” Ne pleacă temerarii, cei cărora Dumnezeu le pusese pe creștet Harul de a rosti Adevărul, de a-l PERPETUA...

Nicolae DABIJA, cel care”de-un secol eu sânger”... Unul dintre ”... poeți care-și scriu poemele pe câmpul de luptă cu propriul sânge”.

   Va rămâne Poetul ”suit pe rug...” , pentru că ”nu lucrurile întâmplate le cânt/ci pe cele care-aș fi vrut să se întâmple”. Și-a cântat neamul și Tara, și-a visat neamul și Țara reîntregită...

   A avut un credo  Dabija  că „poeţii nu au dreptul la eroare”, că „eroarea se plăteşte scump de tot ”,

    „N-aveam nici timp, n-aveam nici vreme să ne croim altfel de sorţi, retraşi în imnuri şi poeme eram, ca dincolo de morţi… Şi doar poemele acele de dragoste şi dor cumplit – opreau oştirile să intre în ţara-n care ne-am iubit”.

   A spus-o sincer de multe ori: ”poetul, „mereu rănit/ când de cuvânt,/ când de cuţit”, născut să învingă, nu să plângă, având conştiinţa trăirii totale: „în zbucium doar m-am odihnit”.

   Averea spirituală  este lăsată nouă, celor care VISĂM LUMINĂ: „Copiii mei, îşi toarce steaua firul – /cu poezia nu aduni avere:/ vă las ca moştenire trandafirul,/ lumina lui de pace şi durere”…

ZBOR LIN, CLOPOTARULE al neamului românesc!