-
Comunicat de presă : Olimpiadele școlare, ediția 2020
Olimpiadele școlare, ediția 2020
Devenită tradiție, în fiecare an, la începutul lunii februarie, Direcția Învățământ Hîncești organizează etapa raională a olimpiadelor școlare la disciplinele de studiu.
Sâmbătă și duminică, 01-02 februarie,au intrat în competiție cei pasionați de matematică, limbă și literatura română, limbă și literatura rusă (școala națională),limbile străine, biologie, chimie, informatică.
Concursurile școlare, organizate tradițional de către instituțiile de învățământ (faza locală), Direcția Învățământ Hîncești (faza raională), Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (faza republicană), au drept scop stimularea interesului sporit al elevilor în raport cu anumite discipline și domenii ale cunoașterii, dezvoltarea abilităților de mobilizare a voinței și a spiritului competitiv, formarea unui cadru favorabil pentru comunicare între elevi originari din diferite localități, dar și selectarea, la nivel de performanță, a potențialului intelectual al raionului, cu acordarea ulterioară a unor facilități de manifestare a capacităților în interesul propriu sau cel al societății.
Tuturor participanților le urăm succese, cadrelor didactice le aducem cuvinte de mulțumire pentru munca imensă și răbdarea depusă în pregătirea elevilor pentru olimpiadele școlare, iar administrației LT ”M.Sadoveanu” Hîncești le suntem recunoscători pentru mobilizarea tuturor actanților (cadre didactice,elevi,personal auxiliar ) și pentru asigurarea unei bune organizări a condițiilor de desfășurare a olimpiadelor școlare.
Postat 04 februarie 2020
Comunicat de presă : Olimpiadele școlare, ediția 2020