-
Lansare Tatiana Țîbuleac cu noul roman Vara în care mama a avut ochii verzi.
Joi, 8 decembrie crt, la ora 18.15, la Librăria din Centru (bdul Ștefan cel Mare, nr.126) din Chișinău, va avea loc lansarea romanului Vara în care mama a avut ochii verzi de Tatiana Țîbuleac, apărut la Editura Cartier în colecția Rotonda, coordonată de Em.Galaicu-Păun.
Preț copertă: 96 lei. Preț promoțional în ziua lansării: 77 lei.
Sesiune de autografe.
Alături de autor vor participa:
Diana Guja
Viorica Meșină
Galina Leșco
Maria Pilchin
Moderator: Em.Galaicu-Păun, scriitor, redactor-șef al Editurii Cartier
Sâmbătă, 10 decembrie crt, de la ora 10 până la 12, Tatiana Țîbuleac Vă aștepată la Librăria din Hol (str.București, nr.68) pentru o sesiune de autografe.
Vara în care mama a avut ochii verzi de Tatiana Țîbuleac (colecția Rotonda). Broșată, 160 pag. Preț: 23 RON/96 MDL
„Tatiana Țîbuleac a reușit un tur de forță cu acest prim roman al ei. Începutul, un overflow de imagini furioase și hipnotice, aduce bine cu Portocala mecanică; de la un punct încolo, furia începe să se domolească, înlocuită de o visătorie paranoidă coagulată în jurul figurii mamei, generând la foc continuu fraze cu nimic mai prejos decât cele ale Aglajei Veteranyi; iar ultima treime a romanului, în care o mamă bolnavă de cancer și un fiu așteaptă moartea împreună – ei bine, pentru intensitatea ei atât de particulară nu îi pot găsi Tatianei Țîbuleac vreun corespondent. Scurt și intens, romanul ei splendid impune o prozatoare de la care am cele mai mari așteptări.” (Radu Vancu)
Tatiana Țîbuleac s-a născut la 15 octombrie 1978 în Chișinău, Republica Moldova. Absolventă a Liceului „Iulia Hasdeu” din Chișinău; licențiată a Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării a USM. Devine cunoscută publicului larg în 1995, când inițiază rubrica „Povești adevărate” în cotidianul Flux. Din 1999 face parte din echipa PRO TV Chișinău în calitate de reporter, editor și prezentatoare de știri. Stabilită actualmente la Paris, unde lucrează în domeniul audiovizualului. Colaborează cu revista Literatura de azi; are un blog: tatianatibuleac.net.
Debut editorial cu Fabule moderne, Editura Urma Ta, Chișinău, 2014; ediția a II-a, Editura Libris Editorial, Brașov, 2016.
Poți procura cartea online oriunde ai fi. E simplu. Intră pe shop.cartier.md/
În Rotonda au mai apărut:
Dicționar auafed III de Doru Ciocanu
Zece femei de Al.Cistelecan
Intelighenția basarabeană azi de Vasile Ernu
Tata Vasile de Vladimir Beșleagă
Ion Druță, conștiință a istoriei basarabene de Constantin Cubleșan
Manierismul românesc de Lucia Țurcanu
Du-te free de Aura Maru (debut)
Gânduri bune,
Mircea Voinea,
redactor PR
Intră în cărți pe www.cartier.md
Ne găsești pe twitter la https://twitter.com/EdituraCartier
și pe facebook la https://www.facebook.com/librariilecartier
Postat 06 decembrie 2016
Lansare Tatiana Țîbuleac cu noul roman Vara în care mama a avut ochii verzi.