COMUNICAT DE PRESĂ: Ateliere de lucru zonale cu participarea profesorilor de limba și literatura română
Button Back

Clama
  • COMUNICAT DE PRESĂ: Ateliere de lucru zonale cu participarea profesorilor de limba și literatura română

    Cu sârg și mare interes, pe parcursul zilelor de 12-14 aprilie, profesorii de limba și literatura română, au activat în atelierele zonale, aprofundându-și competențele de elaborare a itemilor de evaluare.
    Analizând finalitățile materiei de studiu și realizarea lor în cadrul procesului educativ, s-au elaborat și ajustat tehnici de lucru de către formatori, colegii noștri din instituțiile de învățământ: Parfeni Galina, Taras Tatiana, Lozinschi Raisa, Antohi Svetlana, Pungă Ecaterina, Sârbu Svetlana, Recichin Svetlana, Rachiu Rodica, Bicioc Elena, Rusu Natalia, Lefter Dorina, Musteață Silvia, Rotaru Natalia.
    Experiența activității în ateliere zonale(Hîncești, Lăpușna, Leușeni) demonstrează avantaje palpabile: configurarea situațiilor și secvențelor de învățare de către fiecare formabil în parte, precum și structurarea posibilităților de realizare prin elaborarea baremului de notare.
    Direcția Învățământ Hîncești exprimă gratitudine formatorilor care au manifestat responsabilitate, antrenare, impulsionând tendința de cunoaștere, înțelegere și aplicare a tuturor participanților. Instituțiilor – gazdă, în special, GM ”Cezar Radu”, li se aduc sincere mulțumiri, apreciere pentru ospitalitate, pentru asigurare a condițiilor și confortului psiho - emoțional.

    Postat 15 aprilie 2022

atelier_lucru_zonal_LL rom
Button Home Button Top of Page