-
Comunicat de presă: Festivalul raional al Cântecului Francofon,2019
Comunicat de presă
A devenit deja tradiție, de-a lungul a 5 ani, începând cu anul 2014, să se desfășoare Festivalul raional al Cântecului Francofon, în cadrul Zilelor Francofoniei în Republica Moldova. Anual, în urma selectării la nivel local ale celor mai buni interpreți de cântec în limba franceză, elevi de diferite vârste participă la acest concurs, care are menirea ca, prin intermediul cântecului, să promoveze artistismul, calitățile vocale și de cunoaștere a limbii franceze ale participanților, cât și dragostea față de această limbă a culturii, civilizațiilor și intelectualității.
Festivalul a devenit, între timp, o pistă de lansare în lumea artei a mai multor tineri, în cadrul căruia au fost identificați, încurajați și promovați, devenind, ulterior, vedete cunoscuce. Festivalul raional al cântecului francofon a promovat-o și pe cea cu care ne mândrim nespus – Ana Munteanu, fostă elevă a LT ”Mihail Sadoveanu”, instituție care a și găzduit anul acesta concursul.
”Ediția actuală a fost fantastică și minunată”, - ne-a spus Președintele juriului, Giovanni Cavallaro (Alianța Franceză), totodată, menționând prestația excelentă a mai multor participanți.
Postat 21 martie 2019
Documente anexate
Nr | Titlul documentelor anexate |
---|---|
2806 | Ordin DÎ 74-b din 21.03.2019 (Ordin francofon.doc) |