-
COMUNICAT DE PRESĂ: seminarul raional al profesorilor de chimie cu subiectul „Utilizarea TIC la lecțiile de chimie. Centrarea instruirii pe cel ce învață prin intermediul tehnologiilor moderne de predare-învățare”
La data de 29 noiembrie, 2018, în LT”M.Lomonosov”Hâncești s-a desfășurat seminarul raional al profesorilor de chimie cu subiectul „Utilizarea TIC la lecțiile de chimie. Centrarea instruirii pe cel ce învață prin intermediul tehnologiilor moderne de predare-învățare”.
În cadrul seminarului au fost valorificate aspectele teoretice ale instruirii centrate pe elevi prin prisma tehnologiilor de predare –învățare-evaluare de către doamna Eugenia Buruian, șef-adjunct al DÎ, responsabilă de predarea chimiei și biologiei,apoi a fost desfășurată o oră publică în clasa a VIII-a, în cadrul căreia profesoara Șevcenco Marina a prezentat aspecte praxiologice ale conținutului tematic.
Activitatea extracurriculară dedicată marilor patrioți Doina și Ion Aldea-Teodorovici, Adrian Păunescu „Și totuși există iubire, și totuși există blestem” ,cu o deosebită măiestrie concepută de Șevcenco Marina, director adjunct pentru educație și Gurgurov Lilia , profesoară de limba și lit.română, a fost înalt apreciată de participanții la seminar.
Direcția Învățământ Hâncești aduce mulțumiri echipei manageriale a instituției: dnei director , Tanurcova Natalia,dnei Leus Tatiana,director- adjunct pentru instruire, dnei Șevcenco Marina, director- adjunct pentru educație, întregului colectiv profesoral pentru buna organizare și desfășurare a seminarului.
Postat 26 decembrie 2018
COMUNICAT DE PRESĂ: seminarul raional al profesorilor de chimie cu subiectul „Utilizarea TIC la lecțiile de chimie. Centrarea instruirii pe cel ce învață prin intermediul tehnologiilor moderne de predare-învățare”