COMUNICAT DE PRESĂ: Ședința Consiliului Metodic ”Valorificarea experienței pedagogice – experiențe de bune practici”
Button Back

Clama
  • COMUNICAT DE PRESĂ: Ședința Consiliului Metodic ”Valorificarea experienței pedagogice – experiențe de bune practici”

    Joi, 25 ianuarie 2018, DÎ Hâncești a organizat și desfășurat ședința Consiliului Metodic ”Valorificarea experienței pedagogice – experiențe de bune practici”, unde au participat  directori adjuncți pentru instruire, cadre didactice, educatori. Prin această activitate s-a urmărit creșterea standardelor de calitate prin transferul de bune practici între cadrele didactice din raion.

     Fiecare experiență se adaugă la totalitatea experiențelor anterioare. Dar nu e numai o acumulare cantitativă – experiențele transformă omul. Îl  fac să privească altfel la ceea ce i se întâmplă. Și căută experiențe noi. În acest sens, acumularea de experiențe în orice mediu, formal sau informal,  înseamnă învățare. Cadrele didactice cu experiență sunt comori al căror potențial trebuie folosit la maxim.

    În cadrul ședinței CM li s-a oferit oportunitatea dlor Andros Lidia, educatoare Gr. Obileni, Lupei Angela, învățătoare, LT ”M.Eminescu” Hâncești, Ciubotaru Stanislav, profesor de matematică, LT ”M.Eminescu” Hâncești, Cojocaru Maria, managerul LT ”M.Sadoveanu” Hâncești, profesoară de limba și literatura română, Elpujan Snejana, profesoară de l. engleză, LT ”M.Sadoveanu” Hâncești, Tarasiuc Maria, profesoară de biologie, LT ”Șt.Holban” Cărpineni, Bambuleac Natalia, profesoară de istorie, LT ”D.Cantemir” Crasnoarmeiscoe, Bordeianu Lilia, profesoară de geografie, GM Mingir   de a transmite potențialul  și succesul lor și altor colegi.

    Comunicările dlor au fost apreciate pentru utilitate și pentru nivelul înalt de  aplicabilitate.

    Direcția Învățământ aduce mulțumiri cadrelor didactice pentru receptivitate și schimb de experiență. Totodată, DÎ recomandă instituțiilor educaționale organizarea diverselor activități prin care să ofere acestora oportunitatea de a transmite potențialul lor, prin: mese rotunde, traininguri, master clasuri, ore publice.

    Postat 30 ianuarie 2018

Ședința Consiliului Metodic ”Valorificarea experienței pedagogice – experiențe de bune practici”
Ședința Consiliului Metodic ”Valorificarea experienței pedagogice – experiențe de bune practici”
Ședința Consiliului Metodic ”Valorificarea experienței pedagogice – experiențe de bune practici”
Ședința Consiliului Metodic ”Valorificarea experienței pedagogice – experiențe de bune practici”
Ședința Consiliului Metodic ”Valorificarea experienței pedagogice – experiențe de bune practici”
Button Home Button Top of Page